Acasă Sport Turneul internațional de tenis Ion Țiriac Challenger continuă la Brașov. Intrarea este...

Turneul internațional de tenis Ion Țiriac Challenger continuă la Brașov. Intrarea este liberă la toate meciurile

Turneul internațional de tenis Ion Țiriac Challenger 2026 se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie, la Baza Sportivă Olimpia din Brașov, reunind pe tabloul principal 32 de jucători la simplu și 16 echipe în proba de dublu.

Competiția este dotată cu premii totale în valoare de 97.640 de euro, iar câștigătorul probei de simplu va primi și 75 de puncte ATP.

Semifinalele sunt programate sâmbătă, iar finala de simplu va avea loc duminică, de la ora 12:00, fiind transmisă în direct de Digi Sport.

Accesul publicului este gratuit pe întreaga durată a competiției, organizatorii invitând iubitorii tenisului să urmărească meciurile disputate la Brașov.

Muzeul Județean de Istorie Brașov, prin secția Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, Consiliul Județean Brașov și Baza Sportivă Olimpia sunt parteneri ai evenimentului.

Sursa: Consiliul Județean Brașov