Centrul Cultural Reduta din Brașov organizează miercuri, 29 iulie 2026, de la ora 18:30, spectacolul folcloric „Cântec din inima țării”, eveniment dedicat Zilei Imnului Național al României. Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Pe scena Centrului Cultural Reduta vor urca interpreții de muzică populară Mariana Anghel, Lorena Ioana Adam, Radu Adam, Miruna Racoția, Elena Pirău, Alice Gabriela Cristea și Dragoș Gușeilă.
Programul artistic va include și momente susținute de Ansamblul Folcloric „Poienița”, coordonat de Roxana Maria Taraș Hoisan, precum și un recital de poezie susținut de Maria Ursu.
Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei Imnului Național al României, sărbătorită anual la 29 iulie. Data marchează momentul în care, în anul 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat oficial pentru prima dată în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, actualul Parc Zăvoi. Ziua Imnului Național a fost instituită oficial în 1998, prin Legea nr. 99/1998.
Prin acest spectacol, organizatorii își propun să aducă în prim-plan muzica populară, dansul și tradițiile românești, într-un eveniment dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri naționale.
Sursa: Consiliul Județean Brașov
