” Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
În fapt, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 51 ani, din municipiul Brașov, care deținea, fără drept, o armă neletală, supusă autorizării, precum și 3 cartușe aferente acesteia.
S-a procedat la ridicarea armei neletale și a muniției aferente, în vederea continuării cercetărilor, cercetările în cauză, fiind continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. ” , a transmis IPJ Brașov.


