MEDIA-ART – Expoziție de artă multimedia în Galeria Reduta

Stiri asemanatoare

Centrul Cultural „Redutaˮ organizează în perioada 20-30 octombrie, expoziția de artă multimedia MEDIA-ART.

Artiștii invitați în expoziție și-au dezvoltat pe parcursul activității lor abilități în media, sunet, imagini în mișcare, grafică digitală, de la forme de manifestare artistice conceptuale cum ar fi video sau instalații audio, până la moduri diferite de comunicare.

Protagoniștii proiectului sunt Marius Jurca și Maria Zurbagiu.

Marius Jurca, a.k.a. 13m10j, licențiat în Grafică la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, interesat de aleatoriu ca proces psihic creativ, realizează aplicații și software-uri interactive numite tipare identitare ce pot fi explorate și analizate de utilizatori.

Marius Jurca face parte din Grupul de artiști AVANPOST care activează la Timișoara şi reprezintă o platformă dedicată experimentării și arhivării artei site-specifice, această abordare fiind completată de strategii participativ-colaborative care decurg din relația dintre artă și tehnologia media.

Între anii 2014 și 2016, Marius Jurca a realizat o serie de aplicații mobile și software-uri denumite Tipare Identitare, cu scopul de a fi explorate și analizate de public la vernisajul expozițiilor. Tot atunci a început să colecteze activitatea utilizatorilor și să o transforme în obiecte virtuale abstracte.

Această idee o dezvoltă și în prezent alături de crearea de noi interfețe interactive, folosind numere, forme geometrice, culori și sunete, cu scopul de a extinde experiența senzorială a utilizatorilor.

Activitatea sa artistică însumează participarea la mai multe proiecte artistice în Italia, Austria sau Franța, cât și prezenţa în expoziții personale și de grup în ţară şi în Europa.

În expoziția de la Centrul Cultural „Redutaˮ, artistul va prezenta o interfață intractivă cu sunete Digital Oasis, ce va permite publicului explorarea sunetelor naturii și generarea unor tipare vizuale și peisaje sonore unice, precum și trei lucrări video în care experimentează decriptarea unor tipare identitare interactive.

Braşoveanca Maria Zurbagiu, absolventă a Universității de Arte Plastice din București, Secția Grafică, cu abilități artistice deosebite în diferite tehnici artistice precum linografie, xilografie, serigrafie, artă murală și grafică digitală, colaborează cu mai multe galerii din București, realizând mai multe expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și în Austria.

În cadrul expoziției MEDIA-ART, artista va expune o serie de detalii ale lucrării „Descoperă-ți natura!”, prezentate sub forma unor printuri digitale pe pânză cu intervenții de vopsea acrilică, sensibilă la black light.

Vernisajul va avea loc joi, 20 octombrie, la ora 17:00, în Galeria Centrului Cultural Reduta (Braşov, Str. Apollonia Hirscher nr.)

Sursa: Consiliul Județean Brașov