Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează luni, 16 ianuarie 2023, începând cu ora 17:00, un recital și un spectacol dedicat poetului culturii naționale, Mihai Eminescu.
În prima parte a evenimentului cultural, actorii Nora Vlad și George Custură vor recita din creația poetului național.
Momentul poetic va fi urmat de un spectacol susținut de elevi brașoveni, sub coordonarea Antoniei Petra Binder.
Acompaniamentul la pian va fi asigurat de Simona Patriche.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sursa: Consiliul Județean Brașov
