Florin Spătaru, Ministrul Economiei: Susțin reindustrializarea României și investițiile strategice în economia românească. Mă bucură vestea că una dintre cele mai mari companii din industria auto a decis să facă o investiție de asemenea amploare în țara noastră. Am spus-o și o repet: Cresterea competitivității economiei române și a celei europene, asigurarea locurilor de muncă și a capacității de a atrage investiții productive în România reprezintă obiectivele mandatului meu ca ministru al economiei.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a salutat investiția estimată la 34 de milioane de euro pentru construcția și dotarea halei de ultimă generație pentru producția unităților de antrenare electrică din Sebeș.
Star Assembly, filială locală deținută de Mercedes-Benz AG, va asambla unități de antrenare electrică pentru modelele Mercedes-EQ complet electrice, începând cu 2025. Investiția include construirea unei noi hale, care va avea o suprafață de aproximativ 33.650 de metri pătrați și crearea unui număr de 526 de noi locuri de muncă.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a participat astăzi,16.02.2023, împreună cu Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, la demararea lucrărilor de construcție a halei StarEX de către compania germană Mercedes Benz AG, pentru producerea de unități de antrenare electrică la Sebeș.
