Gabriel Andronache anunţă că vor modifica forma Proiectului de lege privind modificarea şi completarea Codului Penal şi de Procedură Penală, adoptată de prima cameră sesizată, prin stabilirea pragului valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu la valoarea de 9000 de lei.
,,Partidul Național Liberal susține propunerea Ministerului Justiției de diminuare a pragului valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu la valoarea de 9000 de lei.
La Camera Deputatilor, vom modifica forma Proiectului de lege privind modificarea și completarea Codului Penal și de Procedură Penală, adoptată de prima cameră sesizată. În acest sens am elaborat un amendament care va fi înregistrat imediat ce Camera Deputaților va fi sesizată spre dezbatere cu această propunere legislativă.
Necesitatea stabilirii unui prag valoric pentru abuzul în serviciu este cerută de decizia CCR nr.392/2017 ca o condiție de existență a infracțiunii de abuz în serviciu. Deciziile CCR au caracter obligatoriu. În cadrul procedurii legislative din Camera Deputaților, vom solicita consultarea reprezentanților autorității judecătorești asupra modului în care condițiile stabilite în decizia CCR din 2017 pot fi împlinite prin norma modificatoare.”, a transmis într-o postare deputatul Gabriel Andronache.
