Vernisajul expoziției „Grădini misterioase” a artistului Vadim Crețu – vineri, 13 mai, ora 14:00, la Muzeul de Artă Brașov!
Invitat special: Istoricul de artă dr. Iulia Mesea, muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal.
Cel mai nou eveniment al Muzeului de Artă Brașov îl aduce în atenția publicului brașovean pe artistul contemporan Vadim Crețu în expoziția „Grădini misterioase” curatoriată de dr. Radu Popica, istoric de artă, managerul Muzeului de Artă Brașov.
Originar din Republica Moldova, artistul Vadim Crețu s-a format la București sub îndrumarea maestrului Ştefan Câlţia, dar și-a croit propriul traseu artistic prin intermediul căruia se remarcă în arta contemporană românească.
Prezența naturii are o îndelungată tradiție, însă artistul reușește să își pună amprenta originală asupra peisagisticii pline de mister pe care o înfățișează, privitorul descoperind o lume interioare care îl privește înapoi.
„Vegetația luxuriantă invadează în întregime câmpul pictural, explozia sa de vitalitate debordantă, fascinantă, fiind pusă în valoare de cromatica exuberantă și tușele rapide, vivace”, spune Radu Popica.
Expoziţia rămâne deschisă în perioada 13 mai – 3 iulie.Program de vizitare: marți – duminică, 10:00-18:00 (ultima intrare la ora 17.30)
Vă invităm vineri, ora 14:00, să descoperim împreună „grădinile misterioase” ale artistului Vadim Crețu!
Sursa: Consiliul Județean Brașov.
