La data de 17 aprilie 2022, în intervalul orar 15.00-16.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au organizat și desfășurat o acțiune, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea delictelor silvice, ocazie cu care au fost identificați doi bărbați din localitatea Crizbav, județul Brașov, care transportau cu un atelaj hipo material lemnos, esență salcâm și gorun, fără a deține documente legale de proveniență.
În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a celor trei persoane pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind dispusă confiscarea materialului lemnos și predat reprezentantului Ocolului Silvic competent.
Sursa : I.P.J BRAȘOV
