Potrivit lui Daniel Baciu, șeful CNPP, taloanele de pensii pentru luna ianuarie 2024 sunt în curs de tipărire, marcând creșterea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale.
„Suntem în grafic datorită eforturilor făcute de către colegii mei de la Casa Națională de Pensii Publice pentru a finaliza acest proces de tipărire, în această săptămână a taloanelor, ca ulterior să fie predate către CN Poșta Română, astfel încât, începând cu data de 3 ianuarie 2024 beneficiarii noștri să primească pensiile majorate”, a scris șeful CNPP pe Facebook.
„Vreau să dau asigurări tuturor pensionarilor că există fondurile necesare în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 atât pentru majorarea cu 13,8% din ianuarie, cât și pentru recalcularea prevăzută de noua lege a pensiilor pentru luna septembrie”, a adăugat Baciu.
Sursa: stiripesurse.ro
Sursa foto: antena3.ro
