Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta și-ar fi agresat fizic fosta concubina.
La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, aceasta ar fi fost agresată fizic de fostul său concubin.
Imediat, polițiști au întreprins verificări, în urma cărora a rezultat că, în jurul orei 12:00, în timp ce femeia se afla pe strada Brazilor, din comuna Feldioara, județ Brașov, aceasta ar fi fost lovită de fostul său concubin, un bărbat, de 31 de ani, fiindu-i astfel provocate suferințe fizice.
În continuare, deși bărbatul agresiv ar fi încercat să se sustragă cercetărilor, la data de 14 mai a.c. acesta a fost depistat de polițiști și condus la sediul unității, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “lovirea sau alte violențe” și “tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Sursa: IPJ Bacău
Sursa foto: g4media.ro
