MATERIAL LEMNOS TRANSPORTAT ILEGAL CONFISCAT DE POLIȚIȘTI

Stiri asemanatoare

Polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Zărnești au dispus confiscarea unei cantități de materialul lemnos, după ce acesta a fost identificat ca fiind transportat fără documente de legalitate.

La data de 03 august a.c, în cadrul unei acţiuni desfăşurată pe linie silvică în scopul prevenirii comiterii unor fapte ilegale, dar și al monitorizării dinamicii grupurilor de persoane cunoscute ca fiind predispuse la comiterea delictelor silvice, în jurul orei 01.00 dimineața, poliţiştii au identificat pe o stradă din localitatea Zărnești, o aautoutilitară, în care era transportat material lemnos, fără ca transportul să fie însoțit și de documentele legale de transport. 

Măsurătorile efectuate, împreună cu angajați din cadrul Regiei Publice Locale a Pădurilor Zărnești, au stabilit că volumul total de material lemnos, aflat în autoutilitara identificată, este de aproximativ 3,5 mc., acesta fiind lăsat în custodie reprezentanților silvici.

Față de cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, a conducătorului auto, de 36 de ani, din localitatea Șinca Nouă, în conformitate cu legislația silvică, dispunându-se, totodată, confiscarea lemnului identificat.

Sursa: IPJ Brașov

Sursa foto: JURNALFM.RO