Asociatia Forums şi Muzeul Judetean de Istorie Brasov organizează în această perioadă un concurs naţional de benzi desenate cu tema „Balcanii în istorie”, adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.
Lucrările se trimit scanate, alături de numele participantului, vârsta și un număr de telefon mobil, la adresa salonbdbrasov@gmail.com termenul-limită pentru trimiterea lucrărilor fiind 7 octombrie 2022.
Lucrările selectate se vor regăsi în expoziția din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022 și în expoziția Festivalului Balcanic al Tinerilor autori de benzi desenate, care va avea loc în Leskovac (Serbia), în anul 2023, cel mai important eveniment anual dedicat tinerilor autori de benzi desenate din țările balcanice.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate:
Premiul I în valoare de 500 lei.
Premiul II în valoare de 400 lei.
Premiul III în valoare de 300 lei.
3 mențiuni în valoare de 100 lei fiecare.
În paralel, este organizat şi un concurs școlar județean de benzi desenate, cu aceeaşi temă – „Balcanii în istorie”, la care sunt invitaţi să participe elevi din clasele V-VIII ai școlilor din județul Brașov.
Lucrările trebuie transmise în original, iar în perioada 13-16 octombrie 2022, lucrările primite vor fi prezentate într-o expoziție special organizată în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022.
De asemenea, lucrările vor fi publicate pe pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/festivalbdbrasov iar publicul va fi invitat să voteze lucrarea preferată, pe parcursul festivalului, prin atribuirea unui like pe pagina de Facebook a festivalului.
Pentru desemnarea câștigătorilor se va ține cont de voturile primite, de votul juriului format din 5 artiști de bandă desenată prezenți în cadrul festivalului și de votul publicului.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate:
Premiul I – 400 lei
Premiul al II-lea – 300 lei
Premiul al III-lea – 250 lei
5 mențiuni – 110 lei/fiecare
Ambele competiţii sunt organizate în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022, care va avea loc în perioada 13-16 octombrie, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.
Sursa: Consiliul Județean Brașov
