Asociaţia Ramidava XXI Rupea organizează duminică, 9 iulie, începând cu ora 12:00, festivalul aniversar „Fanfara Ţărănească Rupea – 100 de ani de activitate”.
Evenimentul va avea loc în centrul Orașului Rupea, iar pe scenă vor urca 7 fanfare din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Braşov, alături de un ansamblu de dansuri populare din Rupea.
Festivalul va începe la ora 12:00 cu parada fanfarelor participante și a Ansamblului folcloric „Rujiţa”.
Manifestarea este cofinanțată de Consiliul Județean Brașov cu suma de 60.000 de lei, în cadrul Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului Braşov a proiectelor culturale pe anul 2023 iniţiate de asociaţii şi fundaţii.
Sursa: Consiliul Județean Brașov
Sursa foto: Consiliul Județean Brașov
