Festivalul Musica Barcensis ediția a XIV-a debutează în 24 iunie 2023

Stiri asemanatoare

MUSICA BARCENSIS și-a câștigat un loc privilegiat în peisajul muzical regional, reușind să umple bisericile fortificate din Țara Bârsei cu un public dornic de a se inspira prin cultură.

Festivalul din acest an oferă 11 concerte în zilele de duminică și o excursie muzicală la orgile din zona Miercurea Ciuc, sâmbăta, în prima zi a festivalului.

Conceptul artistic al festivalului include participări internaționale, combinații artistice inedite, muzică din manuscrise vechi, experimente muzicale oferite de către artiști consacrați sau tineri talentați.

Septetul de flauți din Timișoara va cânta în Cetatea Feldioara, iar bogăția culturală din Transilvania este prezentă la Hărman prin lucrări din folclorul românesc, maghiar, săsesc, evreiesc și armean, prezentate în curtea interioară, în aer liber.

Anul acesta, organizatorii onorează tradiția, concertul de deschidere a festivalului marcând și jubileul a 90 de ani de la înființarea Corului Bach al Bisericii Negre, în Biserica Bartolomeu, loc emblematic pentru patrimoniul Brașovului.

Alături de Bartolomeu, revine în circuit și Biserica Sf. Martin din Brașov, care va găzdui recitalul unui duo de clavecin și vioară, oferind astfel privilegiul de a vizita acest monument mai puțin cunoscut, situat în inima orașului, pe Dealul Cetățuii.

Formații internaționale laureate, cu muzicieni din Elveția, Croația, Ungaria, Italia, SUA, Israel, Austria, Germania, vor fi prezente pentru prima dată în festival.

Totodată, organizatorii doresc să ofere și muzicienilor brașoveni ocazia de a se identifica cu patrimoniul local.

Musica Barcensis – festival regional prin locație, internațional prin distribuție – aduce an de an o constelație amplă de muzicieni pentru a colora viața culturală din Țara Bârsei și de a da un suflu proaspăt.

În anul 2023 se serbează „Anul muzicii bisericești” în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România, astfel că festivalul va contribui la această sărbătoare a muzicii.

Programul acestei ediții:

24 Iunie – Excursie muzicală – Orgi din Miercurea Ciuc și împrejurimi

Ghizi muzicali: Ursula & Kurt Philippi

25 Iunie – Bartolomeu – 17:00 – Deschiderea festivalului: Corul Bach al Bisericii Negre, dirijor: Steffen Schlandt (Brașov)

2 Iulie – Cristian – 17:00 – Forte Duo – vioară și violă (SUA/ România)

9 Iulie – Bod – 17:00 – Ensemble PRISMA (Germania)

16 Iulie – Vulcan – 17:00 – Duo de chitare HESPERUS (București)

23 Iulie – Ghimbav – 17:00 – Sextet – pian și suflători (Brașov)

30 Iulie – Prejmer – 17:00 – Bach Ensemble & Capella Coronensis, dirijor: Steffen Schlandt (Brașov)

6 August – Hălchiu – 17:00 – Duo de chitare – ŠIMATOVIĆ (Croația)

13 August – Cetatea Feldioara – 17:00 – The Romanian Flute Ensemble & Matei Ioachimescu (România/Austria)

20 August – Hărman – 17:00 – Ansamblul baroc FLAUTO DOLCE (Cluj)

27 August – Sf. Martin – 17:00 – Cipriana Smărăndescu & Mircea Lazăr – clavecin și vioară (Italia/România)

3 Septembrie – Codlea – 17.00 – FONTE DI GIOIA & Klaus-Dieter Untch (Cluj/Codlea)

Festivalul Musica Barcensis este în fiecare an un prilej de a descoperi bisericile fortificate din jurul Brașovului, monumente de o valoare culturală deosebită, încărcate de istorie.

Muzica, spațiul gotic sau clasicist se îmbină armonios și devin un tot unitar.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor în vigoare.

Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 60.000 de lei în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului Braşov pe anul 2023 a proiectelor culturale iniţiate de asociaţii şi fundaţii.

Organizatori: Fundația Forum ARTE, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov, Bisericile Evanghelice C.A. din: Bartolomeu, Cristian, Bod, Vulcan, Ghimbav, Prejmer, Hălchiu, Hărman, Sf. Martin, Codlea

Parteneri: Consiliul Județean Brașov, Primăria Comunei Feldioara, Primăria Municipiului Codlea

Sponsori: NBHX Rolem, PREH România, Einschenk – Instrumente Muzicale Brașov

Parteneri media: Radio România Muzical, RTT, Monitorul Expres, Zile și Nopți, NewsBV, BizBrasov, Brassaï Magyar Adás, Karpatenrundschau, Brassói Lapok

Sursa: Consiliul Județean Brașov

Sursa foto: Consiliul Județean Brașov