Primăria Brașov: Redeschidem Cetățuia Brașovului!

Stiri asemanatoare

După 8 ani, Cetățuia de pe Dealul Straja își redeschide porțile. Până pe 17 septembrie, brașovenii și turiștii vor putea intra în vechea cetate, în „Săptămâna Porților Deschise”. Vineri și sâmbătă, o mulțime de evenimente cavalerești vor anima Dealul Straja și Cetățuia

Așteptarea a luat sfârșit! Vineri, 8 septembrie, la ora 18:00, deschidem Cetățuia Brașovului pentru ,,Săptămâna Porților Deschise”. După ani de zile în care a fost închisă, după ani de procese pentru recuperarea ei în patrimoniul municipalității, a venit momentul să ne bucurăm din nou de unul dintre cele mai importante simboluri ale Brașovului: Cetățuia de pe Dealul Straja. Și pentru a marca acest moment așteptat de toți brașovenii, împreună cu Centrul Cultural Apollonia, am pregătit un program demn de un astfel de eveniment.

„Cetățuia între lumi“* va repune Cetățuia pe harta culturală a orașului, oferind publicului spectacole cavalerești și medievale, teatru și dans, dar și show-uri contemporane, cu DJ, lumini și lasere.

„Dragi brașoveni! Așa cum v-am promis, vineri redeschidem Cetatea Brașovului, după ani și ani de zile. Vineri începe programul de activități care peste weekend, sub coordonarea Centrului Cultural Apollonia, vă va oferi o suită de evenimente vizuale, muzicale, evenimente dedicate celor mici. Vom avea concerte, vom avea show de laser, vom avea expoziție de arme, vom avea spectacole pentru tineri. Toate acestea într-un concept care reunește trecutul, prezentul și viitorul. Vă aștept vineri, începând cu ora 18.00, la redeschiderea cetății. O veți putea vizita, vă veți putea bucura de cultură în perimetrul zidurilor cetății și în afara acestora. Vă aștept cu drag pe toți!“, a lansat invitația primarul Allen Coliban.

Primarul Allen Coliban deschide poarta cetatuiei

Programul complet ale evenimentului, inclus în agenda Forumului Orașelor Verzi, care se desfășoară în această săptămână la Brașov, este următorul:

Vineri, 8 septembrie

Piața Sfatului, ora 17.00: Ecou medieval: Paradă. Cimpoierii din Transilvania și Paladinii de Terra Medies & Terra Ultrasilvana, acompaniați de bicicliști și public, vor parcurge drumul către Cetățuie.

Cetățuia de pe Dealul Straja

Ora 18.00 – Paladinii de Terra Medies & Terra Ultrasilvana: Recucerirea Cetății

Ora 18:30 – Repunem Cetățuia Brașov pe Harta Culturală! Deschiderea porților

Ora 19.30  – Trei parale-Concert inspirat din istoria muzicală românească

Ora 21:00  – Paladinii de Terra Medies -Spectacol medieval cu foc

Ora 21.45  – Silent shadows – Show de lasere și concert multimedia contemporan

Sâmbătă, 9 septembrie

În exteriorul zidurilor cetății:

Ora 11.00 – Crina și păpușile vorbitoare – Spectacol interactiv de teatru și ventrilocie, pentru întreaga familie;

Ora 12.00 – Trupa de dans „One dream“ și solista Bianca Tacea (CCS Brașov);

Ora 12.30 – Paladinii de Terra Medies – prezentare de arme și demonstrație de lupte medievale;

Ora 16.30 – „Stronghold’s Rock“ –4 Tune Quartet – Muzică rock pusă în valoare prin instrumentalul clasic

Ora 17.30 – „ Ana și Dragonul“ – Lumea basmului surprinsă printr-un teatru fantastic, pentru toate vârstele;

Ora 18.30 – Cimpoierii din Transilvania – moment muzical în jurul Cetățuii;

Ora 19.00 – „Incursiuni în Orient” – Trupa medievală Anton Pann, concert de inspirație orientală;

Ora 20.00  – „Electromedieval” – DJ Dan Handrabur – spectacol dinamic de muzică și lumini.

În interiorul zidurilor cetății:

Ora 14.00 – „Români la porțile lumii“  – Teatrul Masca , partea I;

Ora 15.00 Metamorfoze baroc – Duo Kitharsis– recital compoziții celebre din patrimoniul cultural francez, spaniol și italian;

Ora 15.40 – Ora 14.00 – „Români la porțile lumii“  – Teatrul Masca, partea II.

După aceste 2 zile de evenimente, Cetățuia va mai rămâne deschisă , gratuit, timp de încă o săptămână, până pe 17 septembrie.

Vor urma apoi lucrări complexe de consolidare, conform evaluărilor începute deja.

Cetatuie

Reamintim că Primăria a reintrat în posesia Cetățuii de pe Dealul Straja la mijlocul lunii iulie a acestui an, în urma unui proces foarte lung, care a durat 7 ani, deschis de Primăria Brașov și care a fost câștigat de municipalitate la sfârșitul anului trecut.

Municipalitatea a desfășurat o serie de lucrări de igienizare și urmează cele de punere în siguranță. Lucrările se referă, în principal, la acoperiș și tencuieli.

După finalizarea lucrărilor de punere în siguranță, Cetățuia va fi deschisă publicului larg pentru a vizita zona în interiorul cetății (zona perimetrală).

Deschiderea tuturor spațiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, un proiect mult mai amplu, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistența la cutremur (există un studiu de acum 3 ani, care va trebui actualizat), dar și o analiză a destinației spațiilor existente.

* „Cetățuia între lumi“ este un eveniment care face parte din Forumul Orașelor Verzi (FOV) 2023, care se desfășoară la Brașov, între 4-10 septembrie și este cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat (2021) și apreciat cu trofeul Silver pentru campanii de mediu la Romanian PR Award (2022).

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul www.fovbv.ro.

Cetatuie

Scurt istoric al Cetății Brașovului de pe Dealul Straja

La începutul secolului XV, pe dealul Schlossberg (Straja), cel pe care azi se află cetatea, departe de zidurile cetății, se găsea un turn de veghe care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră și cărămidă turnul în formă de potcoavă, care-i constituie și azi nucleul.

Poziția sa permitea supravegherea până departe a întregii zone de răsărit, dar și a incintei cetății. Avea scopul de supraveghere a drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii.

Datorită rigurozității administratorilor de atunci ai orașului, un document al vremii ne spune că, pentru ridicarea turnului, au fost alocați 650 de florini. În timp, extinderea construcției i-a făcut pe localnici să-i spună Cetățuia.

În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand și János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 – d. 1546, domn al Moldovei).

Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice.

În 1551, regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, și-a extins influența și asupra Transilvaniei, fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo.

Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreței brașovene între 1552-1554.

În 1611 este amenajat un șanț cu apă și un val de pământ pentru apărarea ansamblului. Cu toate acestea, în 1618, un incendiu provoacă mari stricăciuni, iar construcția este refăcută aproape în întregime în 1625. Doi ani mai târziu, în 1627, începe săparea unei fântâni, iar lucrătorii au străpuns straturile de pământ și calcar până la adâncimea de 81 de metri. Dar acum Cetățuia avea apă.

În 1630, zidurile de apărare sunt completate cu patru bastioane și aceasta este configurația care s-a păstrat până azi.

Fortificația patrulateră cu bastioane italienești în colțuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare accesabilă printr-un pod mobil.

Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) – în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor.

În 1688, aici s-au refugiat din fața habsburgilor o parte dintre brașoveni.

În 1690, armatele imperiale s-au stabilit în cetate, și mulți ani la rând au asuprit orașul. Au fost defrișate viile din jurul cetății, pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.

Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735).

În 1773, Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetății, iar după nouă ani a oferit-o orașului spre cumpărare. Orașul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcționat ca închisoare pentru prizonierii turci și francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secție pentru cei cu simptomele bolii.

Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780).

În 1817 cetatea a fost vizitată de împărăteasa Carolina Augusta (n. 08.02.1792 – d. 09.02.1873, soția lui Francisc I al Austriei), în 1848 a fost ocupată de oștile lui Josef Bem (n. 14.03.1795 – d. 10.12.1850, general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848), iar în 1894 de oștile țarului rus

În timpul revoluției din 1848 a adăpostit revoluționari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor rusești.

În secolul al XIX-lea cetatea și-a pierdut rolul militar – ultimele tunuri din dotare au fost transportate la Alba Iulia, în 1824.

Cu ocazia unor reparații mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem venețian din curtea cetății – azi, turiștii cred că dacă aruncă o monedă în fântână și se gândesc la o dorință, aceasta se va îndeplini.

Din punctul de vedere al evidențelor de carte funciară, anterior zilei de 1 decembrie 1918, imobilele ce constituie Cetățuia Straja sau Cetățuia Brașov sunt identificate având ca prim proprietar Trezoreria Regală Ungară, fiind în folosința și gestionarea Guvernului Militar Comun Regal și Imperial.

Din anul 1927, în baza Decretului – Regal nr. 972, aceste imobile devine proprietar statul român.

În baza Legii din 16 mai 1932, Ministerul Armatei a fost autorizat a ceda municipiului Brașov Cetățuia Straja și de a primi în schimbul acesteia Cazarma „Regele Ferdinand I” din Brașov, proprietatea municipiului Brașov (actuala unitate militara de pe str. M. Viteazu).

În urma procedurilor administrative, existente la momentul respectiv, la data de 05 aprilie 1938 s-a încheiat Contractul de schimb între municipiul Brașov și statul român prin Ministerul Apărării Naționale prin care „Statul  Român dă Municipiului Brașov Cetățuia Straja, iar în schimb, Municipiul Brașov dă Statului Român prin Ministerul Apărării Naționale, cazarma „Regele Ferdinand I.

În baza Decretului – Lege nr. 87 publicat în Monitorul Oficial nr. 19/1938, Cetățuia trece în proprietatea Statului Roman, apoi a Ministerului Apărării Naționale, în folosința Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca, în anul 1974, printr-un Ordin al Ministrului de Interne, să se înscrie un drept de administrare operativă în favoarea O.N.T. Carpați Brașov.

Începând cu 1975, după primirea imobilelor în administrare, conducerea de partid și de stat din perioada respectiva a „infiltrat” în inima Cetății un restaurant.

În contextul liberalizării regimului juridic al proprietății, în România, este adoptată Legea 15/1990, iar în baza ei este emisă Hotărârea Guvernului 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism.

https://www.youtube.com/embed/Lt6Glp75Vu8?enablejsapi=1&autoplay=0&cc_load_policy=0&cc_lang_pref=&iv_load_policy=1&loop=0&modestbranding=0&rel=0&fs=1&playsinline=1&autohide=2&theme=dark&color=red&controls=1&

Sursa: Primăria Brașov

Sursa foto: Primăria Brașov