Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis după ce au identificat, la volanul unui autoturism, un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 27 mai a.c., în jurul orei 05:30, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control al traficului rutier, polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DJ 131, în comuna Măieruș.
După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 35 de ani, polițiștii au observat că acesta prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, fapt ce a fost confirmat, după ce testarea cu aparatul din dotare a indicat o valuare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În continuare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiza va stabili cu certitudine valoarea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Sursa:
Sursa foto: jurnalul.ro


