Brașovul devine din nou o sală de clasă deschisă pentru tineri arhitecți în devenire!

Stiri asemanatoare

Brașovul găzduiește, în perioada 1–7 iulie, cea de-a IV-a ediție a școlii de vară „Orașul ca Sală de Clasă”, un program educațional dedicat elevilor de liceu interesați de arhitectură, urbanism și dezvoltarea spațiului public.

Proiectul este realizat de Studio BAAB – Arhitectură și Urbanism, în parteneriat cu ABMEE și Primăria Municipiului Brașov, și se desfășoară în centrul istoric al orașului.

În cadrul ediției din acest an, 18 liceeni, coordonați de arhitecți mentori, vor analiza patru amplasamente de pe Aleea Brediceanu și vor propune soluții pentru îmbunătățirea acestor spații.

Participanții vor utiliza instrumentul pedagogic Design Kit, un joc la scară umană format din elemente prefabricate din lemn și alte materiale, prin care pot fi realizate și testate direct diferite obiecte urbane. Prototipurile create în timpul programului vor rămâne în testare timp de trei luni, pentru a putea fi evaluate în condiții reale.

Prin această experiență, elevii vor descoperi noțiuni despre urbanism, patrimoniu, sustenabilitate și design, fiind implicați direct în identificarea unor nevoi ale comunității și în dezvoltarea unor soluții pentru spațiul urban.

Primăria Municipiului Brașov susține proiectul și continuă colaborarea cu organizatorii pentru ca cele mai bune idei să poată fi transformate în amenajări permanente. Începând cu anul 2027, obiectele de mobilier urban rezultate din cadrul proiectului ar putea fi realizate și integrate în zonele pentru care au fost concepute.

Programul „Orașul ca Sală de Clasă” urmărește să îi implice pe tineri în procesul de dezvoltare a orașului și să îi apropie de modul în care spațiile publice pot fi proiectate și îmbunătățite pentru comunitate.

Sursa: Primăria Municipiului Brașov