Judeţul Braşov a fost capitala europeană a mountain bike-ului

Stiri asemanatoare

Stațiunea Cheile Grădiștei a găzduit săptămâna trecută Campionatul European de Mountain Bike la trei discipline – Cross Country Olimpic (XCO), Cross Country Team Relay (XCR) și Cross County Short Track (XCC) pentru categoriile Elite, U23 și Juniori.

Competiţia a adus la start peste 400 de cicliști de mountain bike din întreaga Europă.

,,Primul Campionat European organizat în România într-o disciplină de ciclism, 2024 UEC MOUNTAIN BIKE EUROPEAN CHAMPIONSHIPS, a fost un eveniment cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 120.000 de lei în cadrul Programului privind acordarea de finanțări nerambursabile din bugetul propriu al județului Brașov pentru proiectele sportive – Federații sportive naționale.

Transmitem felicitările noastre organizatorilor, UEC – Union Européenne de Cyclisme şi Federatia Romana de Ciclism cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român şi Auchan.

Vă prezentăm câteva imagini din competiţia masculină de seniori şi cea feminină U23 de Cross Country Olimpic, desfăşurate duminică, 12 mai.”

Sursa: Consiliul Județean Brașov

Sursa foto: Consiliul Județean Brașov