Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov le pregăteşte câteva surprize braşovenilor şi turiştilor care vor vizita instituţia începând cu a doua parte a verii.
În prezent, la sediul muzeului din Piaţa Sfatului 25 se fac lucrări care vor schimba faţa acestuia.
Expoziţia de bază va fi reorganizată şi va ocupa opt săli situate în partea din faţă a clădirii muzeale, în timp ce trei săli din spate vor găzdui expoziţiile temporare.
Fiecare încăpere va fi amenajată în mod diferit şi va avea o tematică anume, de la Andrei Mureşanu şi Istoria Imnului Naţional, la Tipografia Mureşenilor şi la săli dedicate muzicii.
Vor exista şi câteva noutăţi interactive pentru vizitatori.
Lucrările vor dura până în 28 iulie, iar din 29 iulie publicul va putea vedea un muzeu cu totul nou şi cu multe lucruri interesante.
Sursa: Consiliul Județean Brașov
