Un pas concret în proiectul trenului metropolitan Brașov: două oferte depuse pentru studiul de fezabilitate

Stiri asemanatoare

Proiectul trenului metropolitan Brașov face un nou pas înainte, odată cu depunerea a două oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, etapă esențială în procesul de atragere a fondurilor europene. Documentațiile au fost înregistrate de Asociația de Transport Brașov la termenul limită stabilit pentru această achiziție.

Studiul de fezabilitate va sta la baza cererii de finanțare care va fi depusă în cadrul Programului Transport 2021–2027, Prioritatea 6 – Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane. Fondurile disponibile, în valoare totală de 230 de milioane de euro, sunt dedicate tranziției către o economie cu emisii zero de dioxid de carbon. Cofinanțarea necesară este de doar 2%.

Municipalitatea brașoveană, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Asociația de Transport Brașov, autorități locale din județele Brașov și Covasna și Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, intenționează să depună cererea de finanțare imediat după finalizarea documentației tehnico-economice.

„Mă bucur că sunt două oferte depuse pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar funcționalizării trenului metropolitan. Achiziția sper să se finalizeze cu atribuirea contractului, astfel încât documentația să poată fi întocmită la timp și să putem pregăti cererea de finanțare pentru accesarea fondurilor europene. Chiar dacă suntem încă la faza pregătitoare a acestui proiect investițional major pentru municipiul și județul nostru, vreau să mulțumesc deopotrivă Primăriei Brașov și domnului primar George Scripcaru pentru implicarea totală, Regionalei CFR Brașov și domnului director Ioan Pintea pentru sprijinul de specialitate, Asociației de Transport Brașov pentru suportul tehnic, precum și tuturor autorităților publice locale din județele Brașov și Covasna pentru deschiderea și interesul față de extinderea transportului verde interjudețean”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Încă de la sfârșitul anului trecut, conducerea județeană a inițiat discuții aplicate privind conectivitatea feroviară între municipiul Brașov, localitățile învecinate și obiectivele economice strategice, printre care Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și platformele industriale din zonă.

Potrivit Primăriei Municipiului Brașov, proiectul prevede funcționalizarea trenului metropolitan pe trei magistrale:

  • TM1: Halta Stupini – PO Nicolae Labiș (propus) – PO Tractorul (nod intermodal propus) – Gara Brașov
  • TM2: Codlea – PO Parc Industrial Ghimbav (propus) – PO Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (propus) – Ghimbav – PO VGP – Gara Bartolomeu – PO Tractorul – PO Triaj – Hărman – PO Parc Industrial Prejmer – Ilieni – Prejmer – Chichiș – Ozun – Gara Sfântu Gheorghe
  • TM3: Gara Zărnești – General Traian Moșoiu – Halta Tohanu Vechi – Halta Romacril – Gara Râșnov – Gara Cristian – PO Cristian Centru (propus) – PO Ina Schaeffler – PO Brașovia – Gara Bartolomeu – PO Tractorul – Gara Brașov – PO Zizin – PO Micșunica – Gara Dârste

Proiectul are ca obiectiv introducerea unui sistem de transport feroviar sustenabil în zona metropolitană extinsă, reducând presiunea asupra traficului rutier și contribuind la reducerea emisiilor poluante.

Sursă: Consiliul Județean Brașov

Sursa Foto: Primăria Municipiului Braşov